Despre noi

Asociația Copiii Montessori

ACM este o asociație non-profit al cărui obiectiv principal este promovarea educației Montessori în rândul familiilor cu copii de vârstă ante-preșcolară și preșcolară.

ACM se afiliază ADEMR (Asociația pentru Dezvoltarea Educației Montessori în România) și MIB (Montessori Institute of Bucharest) susținând împreună mișcarea Montessori în România.

“Elibereaza potentialul copilului si-l vei transforma in LUME!”

Dr. Maria Montessori

Activitatea noastră

Cele mai bune servicii pentru copiii dumneavoastră
COPIII MONTESSORI

“Primul pas spre independenta”

Centrul Educațional Copiii Montessori (CECM), prin formarea la cele mai înalte standarde internaționale a personalului educațional, se alătură prestigioasei familii AMI (Association Montessori Internationale), înființată de însăși Maria Montessori cu scopul de a veghea asupra moștenirii lăsată de aceasta și de a duce mai departe viziunea acesteia asupra dezvoltării ființei umane de la naștere.
MONTESSORI NEST

“Dragoste, Respect, Cunoastere”

Asociația Copiii Montessori lansează în curând Montessori Nest, primul program de educație timpurie Montessori dedicat primului an de viață al copilului.

Sub sloganul “Dragoste, Respect, Cunoaștere” vă invităm să rămâneți alături de noi pentru a descoperi lumea fascinantă a nou născutului în viziunea filosofiei Montessori.

Mai multe detalii în curând!

Centrul Educațional Copiii Montessori

Centrul Educațional Copiii Montessori se dedică filosofiei Montessori și are ca principal obiectiv crearea unui mediu de învățare unic, centrat pe copil și pe susținerea familiilor în vederea creșterii unor copii cu inițiative, respectuoși și responsibili. Echipa noastră educațională, calificată la cele mai înalte standarde internaționale Montessori (AMI - Association Montessori Internationale) încurajează în copil dragostea pentru învățare și îl ajută să-și atingă potențialul maxim urmându-și propriul ritm. Ne străduim să educăm copilul ca întreg și să-l inspiram să păstreze o atitudine empatică, de responsabilitate socială, atât în comunitatea noastră cât și în afara ei.

Fondat în 2012, Centrul Educațional Copiii Montessori, este o instituție educațională non-profit, non-formală, particulară, pentru copiii cu vârste de la 1 an (mergători) pana la 6 ani.

Misiune, Viziune, Valori

Misiunea noastră este să punem la dispoziție un program Montessori complet, autentic care să ia în considerare dezvoltarea emoțională, intelectuală, fizică și socială a copilului ca întreg, ținând seama de unicitatea fiecăruia, într-un mediu sigur din punct de vedere emoțional și excelent din punct de vedere academic.

Fiecare copil reprezintă o comoară a umanității, cu potențial infinit, și de aceea credem că:
  • Dezvoltarea mintii copilului are nevoie de mare grijă și atenție din partea adultului
  • Toti copiii au nevoie să fie liberi să se afirme într-un mod pozitiv pentru a-și forma o imagine pozitivă despre propria persoană și pentru a-și confirma acceptarea și valorizarea necondiționate
  • Copiii învață cel mai bine într-un mediu guvernat de dragoste și acceptare, securizant, ușor de înțeles și consecvent
  • Educația nu se predă folosind cuvinte, ci reprezintă suma experiențelor proprii, active în mediu
  • Copiii sunt tratați cu respect, ca indivizi valoroși ai unei societăți în evoluție
  • Copiii sunt ascultați, într-o atmosferă securizantă pentru ei, pentru a-și putea exprima opiniile de orice natură
  • Fiecare reușită construiește încrederea în propriile calități
  • Spiritul cooperării în contrast cu cel al competiției construiește cea mai favorabilă atmosferă de învățare
  • Copiii au nevoie sa învețe să gândească pentru ei înșiși și să găsească soluții într-un mod creativ și original
  • Copiii au nevoie de modele de la care să poată învăța ce înseamnă respectarea drepturilor altor persoane și aprecierea tuturor formelor de viață și contribuția lor universală
  • Educatorii trebuie să susțină și să inspire copiii. Ne vom da toată silința in acest scop!
  • Învățatul = DEZVOLTAREA PERSONALĂ, trebuie să fie o experiență fericită, de împlinire personală!

RESPECT

La CECM credem că a ne purta demn și a arăta respect celor din jur, mediului din jurul nostru și propriei noastre persoane este cea mai bună modalitate de a construi o imagine sănătoasă despre propria persoană, dar și relații sănătoase cu ceilalți. Aici copiii sunt liberi să fie curioși, să asculte, să vorbească, să învețe și să caute provocări într-o manieră respectuoasă. Ne asteptăm ca atât echipa cât și membrii comunității de părinți să demonstreze un comportament în concordanță cu principiile ce stau la baza bunelor maniere.

COLABORARE

Ca ghizi pentru copiii ce-i îndrumăm în fiecare zi, înțelegem că le suntem de folos atunci când oferim oportunități de participare activă, consistentă. Construim și încurajăm parteneriate solide în care fiecare să primească ascultare, recunoaștere și valorizare.

INDIVIDUALITATE

Recunoaștem dreptul fiecăruia de a se exprima, de a contribui, de a participa, de a crea în felul său unic. Susținem dezvoltarea liberă, integrală şi în pace a individualităţii.

INDEPENDENȚĂ

Ca persoane ale acestei lumi, un țel important de atins este câștigarea independenței. Acesta este scopul principal al educatorului Montessori – îndrumarea copilului în vederea obținerii independentei totale.

DRAGOSTE

Educația  stă la baza armoniei sociale, a păcii și a cooperării între indivizi și grupuri și are puterea de a transforma pozitiv umanitatea. Tot ce învățăm este pierdut dacă nu ne folosim cunoștințele ca mijloc de conservare și îngrijire a relațiilor interumane și a mediului. Virtute supremă, dragostea ne ghidează necondiționat pașii.

“Dintre toate lucrurile dragostea este cea mai puternica.” – Dr. Maria Montessori.

Cuvant inainte din partea Directorului

Educatorul va ghida copilul fara ca acesta sa-I simta prezenta prea mult, astfel incat sa poata mereu sa ofere ajutorul necesar, dar niciodata sa nu devina obstacolul dintre copil si experienta lui creatoare.”– Dr. Maria Montessori

ȘTEFANIA VOICU

Mamă, Președinte A.C.M., Director C.E.C.M., Pedagog Montessori AMI 0-3 ani, Asistent Montessori Acreditat AMI 6-12 ani

Bun venit pe site-ul nostru!

CECM este un loc care se mândrește că poate oferi o atmosferă familială și un mediu educațional Montessori autentic copiilor și familiilor lor. Am încredere că veți putea găsi mai departe informații utile care vor face aceste lucruri despre noi să transpară.

Centrul Educațional Copiii Montessori a fost fondat în anul 2012 și a reprezentat primul proiect al Asociației Copiii Montessori, asociație non-profit care are ca principal obiectiv diseminarea și implementarea programelor educaționale Montessori în România.

CECM a fost fondat de o mamă. Această mamă era în căutarea unei lumi mai frumoase pentru copilul ei nou-născut, în căutare de ceva necunoscut și niciodată experimentat de ea dar bun și pur în esență. Simțea în inima ei această energie dar nu reușea să o înțeleagă sau să o vadă în jurul ei. Credea în ea însă, căci reprezenta Speranța. Într-o zi, această energie a prins formă și avea chiar și nume și în acea zi, acea mamă și-a găsit vocea, iar speranța sa a devenit aievea – MONTESSORI.

CECM se străduiește acum să fie un loc unde se pun bazele primelor seturi de abilități și competențe necesare copiilor noștri pentru o dezvoltare armonioasă și independentă ca ființe umane complete, indivizi ai acestor locuri și timpuri.

Copilul de astăzi, mai puternic ca oricând, mai conștient ca oricând, mai prezent și mai activ ca oricând, are nevoie de un cadru familial puternic și de un cadru scholastic și mai puternic. Din primul moment în care se nasc, copiii noștri sunt în căutare de repere clare și ferme care să-i ghideze în vederea adaptării în această nouă lume, străina și plină de necunoscut. Se nasc neatinși de prejudecată sau criticism și gata săa primeasca tot ce are de oferit aceasta nouă lume. Sunt loiali și cu rezerve infinite de dragoste, valori ce le fac existența posibilă în primii ani de viață.

Spre noi, adulții din viața lor, privesc pentru îndrumare și cunoaștere, deși virtuțiile cu care se nasc sunt mult mai puternice decât cele prezente-n noi. De aceea, aici, noi credem că e nevoie să căutam în permanență moduri prin care să ne arătăm vrednici de aceasta onoare și să arătăm copilului, cu smerenie, cele mai complete și mai bune variante ale propriilor noastre egouri și să le punem la dispoziție cunoștințele noastre despre cele mai frumoase aspecte ale vieții pământene. Doar atunci ei vor putea încarna în ființa lor pacea, dragostea și empatia și vor putea să le ofere la rândul lor generațiilor viitoare.

Lucrând împreună, tineri și vârstnici, aspirăm spre o lume mai bună. Suntem parteneri în căutările noastre și martori ai eforturilor noastre comune. Vă întâmpinăm, așadar, în călătoria noastră spre obținerea independenței!

Citește mesajul în întregime

LUCI GHEORGHIU

Director Educational 0-3 ani

Specialist in educatie timpurie, Psiholog si Pedagog Montessori AMI 0-3 ani, Asistent Montessori AMI 6-12 ani

Echipa

Pedagogi principali Montessori

Asistenti de Pedagog Montessori

Ce oferim

Centrul Educational Copiii Montessori își propune construirea unui mediu educațional autentic Montessori în accord cu teoria pedagogică și filosofia construite de Dr. Maria Montessori și protejate și diseminate de Association Montessori Internationale (AMI).

În acest sens punem la dispoziția copiilor înscriși la programele noastre:

  • Pedagogi Montessori formați și acreditați AMI pentru grupele de varsta 0-3 ani și 3-6 ani
  • 2 ambianțe Montessori pentru copii mergători cu vârste de la 1 an până la 3 ani
  • 2 ambianțe Montessori pentru copii cu vârste de la 3 până la 6 ani
  • Materiale didactice Montessori, specifice fiecărei grupe de vârstă
  • Program intensiv de limba engleză pentru toate grupele
  • Consiliere educațională Montessori
  • Sesiuni de informare în vederea implementării principiilor Montessori acasă
  • Activităţi opţionale extracurriculare
  • Meniu echilibrat, fructe şi legume crude incluse zilnic în dieta copiilor, totul pregătit în bucătăria proprie

Programul zilnic Montessori este structurat astfel încât să respecte principiile de bază ale construirii unui mediu specific abordării Montessori:

  • Fiecare membru al colectivității de copii este abordat individual, în funcție de nevoile și interesele personale
  • Ambianța în care-și desfășoară activitatea cei mici cuprinde, în funcție de grupa de vârstă, ariile Montessori: viată practică, sensorial, limbaj, matematică (3-6 ani), arta plastică și muzică, cunoașterea mediului (3-6 ani)
  • Timp de lucru individual de 3 ore neîntrerupt pentru grupele 3-6 ani și de 2 ore neîntrerupt pentru grupele 1-3 ani
  • Lecții de grup (grupuri mici sau întregul colectiv) în cadrul cărora copiii pot învăța despre regulile de grație și curtoazie, pot discuta diferite situații din timpul activității lor în ambianță, pot asculta / citi o poveste sau poezii, pot cânta și dansa etc.